Mediul de lucru ostil

Un spațiu măcinat de conflicte interne, unde informația se transmite cu precădere prin bârfa și turnătorie. O majoritate dezbinată care nu mai cunoaște încrederea și respectul acționând doar din pur instinct de supraviețuire. Agresivitate, impolitețe, fățărnicie, mâncătorie, totul este dus intr-o sferă emoțională din zona instinctelor primare care nu mai are nici o legătură cu profesionalismul sau cu conlucrarea pentru atingerea unui scop profesional comun.

Cei care supraviețuiesc cu succes în genul acesta de medii și-au dezvoltat voluntar sau involuntar un mecanism de apărare care este format în principal din evitarea sau pasarea responsabilitătii. Aceștia și-au făcut un reflex din externalizarea vinovătiei către oricine altcineva înafară de ei înșiși. Toate acestea pe un suport de foarte mult tupeu.

Evident un astfel de mediu generează rezultate profesionale cel mult mediocre in principal pentru că menține natural în sistem oameni de slabă calitate, mai ales umană, fiind un cerc vicios. Oamenii de calitate mai devreme sau mai târziu se vor reorienta.

Bookmark the permalink.